C’est parti!

Concurs francofon de BD
Pot participa elevii din clasele gimnaziale, indiferent de județ.
Școala Gimnaziala „Ştefan Pascu” din Apahida dă startul concursului francofon de bandă desenată.
Concursul se adresează elevilor de gimnaziu şi constă în realizarea a uneia, maxim două planşe A4 de bandă desenată (format vertical, doar faţă!).
Tema este la libera alegere a autorului, iar textul se cere să fie scris în limba franceză.
Lucrarea va trebui să aibă un titlu şi un scurt fir narativ cu început şi sfârşit.
Participarea este individuală, iar elevul participant poate avea un profesor coordonator.
Lucrările pot fi trimise în format fizic la adresa şcolii (str. Libertăţii, nr. 114, loc. Apahida, jud. Cluj) sau în format .pdf sau .jpeg pe adresa de e-mail a şcolii (apahidascoala@gmail.com).
Cele mai bune lucrări vor fi premiate, iar elevii participanți ale căror lucrări nu sunt premiate vor primi diplome de participare. Profesorii coordonatori vor primi adeverințe.
Se cere ca aceste creaţii să fie originale şi concepute pentru acest concurs, aşadar fără a fi publicate şi fără a fi prezentate la alte concursuri.
Lucrările se primesc începând cu data de 1 februarie 2023 până în 26 martie 2023 inclusiv, cu completarea fişei de înscriere în prealabil.
Pentru orice întrebări sau detalii, scrieți pe adresa apahidascoala@gmail.com.
Scoala Apahida • Vineri, 20.01.2023
Scoala Stefan Pascu Apahida • Joi, 13.11.2025
Scoala Stefan Pascu Apahida • Joi, 30.10.2025
Scoala Stefan Pascu Apahida • Vineri, 09.05.2025
Scoala Stefan Pascu Apahida • Joi, 03.04.2025
Scoala Stefan Pascu Apahida • Miercuri, 02.04.2025